de Albino Luciani, Episcop de Vittorio Veneto
Textul este o scrisoare pastorală scrisă de Mons. Albino Luciani, Episcop de Vittorio Veneto, la 11 mai 1964, cu ocazia Zilei Presei (a Ziarului), celebrată pe atunci la nivel diecezan. Prin această Zi, Biserica dorea o mai mare conștientizare în rândul credincioșilor a importanței presei catolice. În același an 1964, Conciliul Vatican II adopta decretul Inter Mirifica, despre mijloacele de comunicare socială, și instituia Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale (singura stabilită de Conciliu), prin care încuraja la informare și la sprijinirea presei catolice, prin rugăciune și ajutor economic. Textul scrisorii lui Luciani a apărut cu titlul Un campanellino e un campanone în publicația italiană „Humilitas”, din noiembrie 1989.
În fiecare zi, cu puțin înainte de a se celebra Ziua Presei, citiți sau ascultați citindu-se în biserică scrisoarea mea. În acest an vreau să auziți, în schimb, câteva gânduri recente ale Papei Paul al VI-lea pe această temă.
Cu o lună în urmă, le-a vorbit tuturor episcopilor reuniți în jurul său despre „presa catolică”. Suntem departe – a lăsat el să se înțeleagă – de ceea ce ar fi nevoie, deoarece presa catolică – sunt cuvintele sale redate întocmai – are „încă foarte mare nevoie de unitate, de sprijin, de vigoare, de răspândire”; problema ei – adăuga – este „una dintre problemele cele mai grave și mai urgente ale vieții catolice”.
Acum câteva zile, vorbea cu un ton și mai puternic în fața a șapte mii de catolici din Piemonte. Atrăgea atenția mai întâi să nu se subaprecieze puterea și influența ziarului, spunând: „Este un fenomen formidabil. Joacă sorții spirituali ai poporului. Decide asupra acceptării sau nu a Împărăției lui Dumnezeu în societatea noastră!”
Spuse acestea, afirma: „Astăzi ziarul catolic nu e un lux superfluu ori o devoțiune facultativă, este un instrument necesar pentru a fi inserați în circuitul de idei pe care credința noastră îl alimentează și care, la rândul lor, ajută la mărturisirea credinței noastre. Nu este permis, astăzi, să se trăiască fără a avea un mod de a gândi alimentat mereu și actualizat asupra istoriei pe care o trăim și pe care o construim; și nu este posibil să avem o asemenea gândire, aliniată la principiile creștine, fără hrana, inspirația, îndemnul din ziarul catolic”.
Sublinia în fine că citirea și sprijinirea ziarului catolic este „datoria fiecărei persoane catolice, cel puțin a fiecărei familii creștine”.
* * *
Acestea sunt cuvintele Papei. Dacă sunt adevărate (și sunt adevărate!), dacă sunt spuse în mod serios (și sunt spuse nu în mod serios, ci cu teamă și preocupare!) urmează consecințele.
Prima. Nu sunt în regulă cu îndatoririle mele de creștin dacă nu fac să intre în casa mea, pentru mine și pentru familia mea, ziarul catolic.
A doua. Dacă am posibilitatea și dacă cineva cel puțin de-al casei este obișnuit sau înclinat să citească zilnic sau are nevoie să citească (în sensul că zilnic intră în contact cu careva care îi relatează faptele după viziunea proprie), ziarul care intră în familie trebuie să fie ziarul catolic!
A treia. Atunci când merg să mă spovedesc, trebuie să-mi fac și asupra acestui argument examinarea conștiinței și să-mi iau un angajament. Poate fi păcat de omisiune. Ar însemna că suntem orbi sau miopi dacă cercetăm cu candela în lăuntrul propriului suflet ca să vedem dacă mai e pe-acolo de descoperit vreo lipsă de răbdare sau o bombăneală și nu ne dăm seama de această omisiune care există: 1) neglijență în a ne hrăni sufletul și în a-l ține la curent cu chestiunile religioase; 2) insensibilitate și dezinteres față de Biserică și marile bătălii pe care ea le duce în fiecare zi pe zeci de fronturi; 3) lipsă de solidaritate cu frații catolici care, adesea, sunt lăsați singuri și strâmtorați să susțină cheltuieli și eforturi imposibile.
Iubiți credincioși din dieceză!
Vă rog să reflectați la afirmațiile Papei. Ceea ce vă spuneam eu în alți ani e un clopoțel, sunat pentru a atrage atenţia, ca o invitație discretă. Ceea ce spune Papa este un adevărat clopot, care nu ne lasă să dormim și care așază fiecare conștiință în fața propriei îndatoriri!
Reflectaţi asupra acestor lucruri încă de pe acum, iar duminică, 31 mai, luaţi o decizie responsabilă!
Vă binecuvântez din inimă.
Traducere: Cristina Grigore | Anumite drepturi rezervate.
