La Luciani m-au impresionat bunătatea și marea umilință. Îmi amintesc când fiind eu un foarte tânăr arhiepiscop, la Munchen, Luciani a venit în vizită, cu multă simplitate, la Bressanone, unde îmi petreceam o scurtă perioadă de vacanță. Bunătatea inimii lui m-a impresionat foarte mult. O bunătate și o umilință, însă, care nu înseamnă slăbiciune. Luciani era un om de o mare credință, de o mare cultură. Cartea sa „Illustrissimi” demonstrează cât de mult a citit, cât de mult a reflectat. Luciani a avut și o bună cultură teologică; și-a făcut teza de licență despre Rosmini. Vorbind cu el, se observa că era omul esențialului. Vorbea simplu, dar nu era nicidecum un simplist. Avea o cultură vastă și o doctrină solidă. Pentru toate aceste motive Luciani este o persoană pe care am prețuit-o mult. [Fragment dintr-un interviu publicat în revista L’Amico del Popolo, 22 octombrie 2004]

Personal, sunt foarte convins că era un sfânt. Datorită marii lui bunătăți, simplități, umilințe. Și datorită marelui său curaj. Pentru că avea și curajul să spună lucrurile cu multă claritate, chiar mergând contra curentelor de opinii. Și datorită marii lui culturi a credinței. Nu era doar un simplu paroh care din întâmplare a devenit patriarh. Era un om de o mare cultură teologică și cu un deosebit simț pastoral și o vastă experiență. Scrierile sale despre cateheză sunt prețioase. Și este foarte frumoasă cartea lui Illustrissimi, pe care am citit-o imediat după alegerea lui. Da, sunt extrem de convins că este un sfânt. [Fragment dintr-un interviu publicat în revista 30 Giorni, nr. 5/2005]

…un Pontif tare în credință, ferm în principii, dar mereu disponibil să primească și să zâmbească. Fidel tradiției și deschis spre reînnoire, Slujitorul lui Dumnezeu Albino Luciani, ca preot, ca episcop și ca papă, a fost neobosit în activitatea pastorală, încurajând în mod constant clerul și laicii să urmărească, în diversele sectoare de apostolat, idealul unic și comun al sfințeniei. Maestru al adevărului și catehet pasionat, le amintea tuturor credincioșilor, cu fascinanta simplitate ce-i era specifică, angajamentul și bucuria evanghelizării, subliniind frumuseţea iubirii creştine, unica forţă în măsură să învingă violenţa şi să construiască o omenire mai fraternă. Îmi face plăcere, apoi, să amintesc devoţiunea pe care o nutrea către Maica Domnului. Când era Patriarh de Veneţia a scris: „E imposibil să concepem viaţa noastră, viaţa Bisericii fără rozariu, fără sărbătorile mariane, fără sanctuarele mariane şi icoanele Maicii Domnului”. E frumos să primim această invitaţie a sa şi să aflăm, aşa cum a făcut el, în încredințarea sa umilă Mariei, secretul unei vieți de zi cu zi senină și al unui angajament efectiv pentru pace în lume. [Duminică, 8 octombrie 2006]

A fost cel mai frumos dar de la Dumnezeu. O rază de soare din iubirea lui Dumnezeu care strălucește în întunericul lumii. Ca o speranță a fericirii veșnice. O flacără arzândă a iubirii lui Dumnezeu. O dovadă că Dumnezeu iubește mereu omenirea, și o dovadă, pentru Biserică, a faptului că Dumnezeu este cu ea și că e mereu viu în Biserică. Pentru săraci și marginalizați reprezenta speranța. Și poporul nostru din India îl considera ca pe un părinte. Unele populații hindu, când l-au văzut pe Ioan Paul I au spus: „Acesta este un Papă pe care Maica Tereza îl poartă în inimă, pentru că e plin de iubire față de săraci”. Moartea lui este un mister pe care trebuie să-l acceptăm; nu sunt explicații omenești. Trecerea lui a demonstrat vitalitatea Bisericii. [Osservatore Romano, 8 octombrie 1978]

A avut harul de a fi un comunicator exemplar, oferindu-ne, cu simplitate și bucurie, ceea ce e adevărat, frumos și bun.

Fără îndoială, Luciani era o personalitate bogată cultural şi uman, un adevărat partener de dialog: rare ori se întâlnesc oameni capabili să dialogheze, să asculte pe cine au dinainte. […] Era un teolog de primă clasă şi un mare om de cultură (asta şi pentru că întreaga sa viaţă de preot a predat diferite materii, a citit foarte mult, avea o memorie foarte bună şi obişnuia să-şi noteze ceea ce afla sau reflecta). [Interviu acordat agenției Zenit, 5 decembrie 2012]

Mă gândesc la liniştitorul surâs al Papei Luciani, care în scurta perioadă de o lună a cucerit lumea. Acel surâs era rodul abandonării docile în mâinile Providenţei cereşti. […] Îmi place să mi-l amintesc cu imaginea atât de dragă lui, aceea de „catehet”, gândindu-mă la modul captivant în care a ştiut să le explice virtuţile teologale credincioşilor veniţi pentru Audienţele generale. El avea darul de a explica adevărurile cele mai înalte cu cuvinte simple, care mergeau la inimă. [Predică, 28 septembrie 1993]

Măreția acestui Papă este invers proporțională cu durata slujirii sale în Scaunul lui Petru. [Predică, Belluno, 26 august 1979]

Papa Luciani va fi sfânt pentru că este clasicul exemplu de bun păstor care și-a dat viața pentru turma sa. Și toate acestea în umilința (humilitas era motoul său) și în simplitatea de fiecare zi. Adevărata sfințenie e făcută din lucrurile mărunte de fiecare zi, făcute bine, cu dăruire și cu iubire. [Avvenire, 17 octombrie 2012]