Știați că

Papa Ioan Paul I (Albino Luciani)…

* a fost primul papă care a dorit să se adreseze mulțimii din Piața Sfântul Petru, în momentul prezentării sale în balconul central al Bazilicii Vaticane, dar tocmai pentru că nu exista această uzanță, i s-a interzis acest lucru de către maestrul de ceremonii Virgilio Noè;

* a fost primul pontif care a renunțat la tiară și la încoronare;

* a fost primul papă care și-a luat două nume. Inițial a ales numele Giampaolo I, dorind să îmbine numele predecesorilor săi Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea și respectând tradiția de a avea un singur nume. Cardinalii însă l-au atenționat că numele suna prea familiar, și nu era potrivit pentru un papă. Atunci a decis să poarte două nume: Ioan Paul I;

* a ales în mod expres să pună numărul „întâi” la numele său (de obicei, papii care aleg un nume care nu a mai fost purtat de un alt pontif – cum e Papa Francisc – nu pun și numărul, acesta fiind adăugat abia după ce apare un „al doilea”);

* a fost primul, dintre ultimii Pontifi, care a vorbit la persoana întâi singular, „eu”, renunțând la tradiționalul plural al majestății;

* a refuzat să folosească jilțul gestatorial; a acceptat doar de câteva ori, convins fiind de consilieri că astfel putea fi văzut de toți pelerinii;

* a fost primul papă care, atunci când s-a adresat unui public, s-a abătut de la textul pregătit dinainte și uneori a renunțat complet la el, vorbind liber;

* în timpul liber, juca șah cu plăcere și totodată cu succes. Revista „Europe eches”, nr. 239 din noiembrie 1978, relatează că Albino Luciani, în perioada 1958-1969, pe când era Episcop de Vittorio Veneto, juca adesea șah cu medicul E. Cazzone. Revista redă și o partidă a celor doi, din 18.04.1961, probabil de la vreo competiție locală, pe care Luciani a câștigat-o cu șah mat.

Show Buttons
Hide Buttons