de Albino Luciani, patriarh
Oaspete frecvent, pe timpul verii, al mănăstirii congregației Slujitorii Mariei, de pe lângă sanctuarul marian sin Pietralba (Italia), Patriarhul Albino Luciani se afla adesea în biblioteca fraților călugări. Printre paginile unei antologii franceze, a dat peste o povestire a lui Anatole France, pe care a mărturisit că o citise în tinerețe, cu cincizeci de ani în urmă, și pe care a relatat-o, adăugând un comentariu personal, în revista italiană Messaggero di Sant’Antonio din decembrie 1976.
Sfântul Luca notase că Maria adusese la templu „doar o pereche de turturele, ofranda săracilor” (Lc 2,23). Apoi, faptul că cei săraci s-au simţit mereu privilegiaţi de Maica Domnului apare în multe rugăciuni, al căror sens este: „Mijloceşte la Dumnezeu pentru mine; am dreptul la mijlocirea ta, pentru că sunt un sărman”. O rugăciune de acest fel traversează secolele şi, în paralel cu ea, călătoreşte şi o povestioară despre săracii Sfintei Fecioare Maria. Apărută în Franţa, în secolul al XIII-lea, şi relatată de predicatori populari, a fost transcrisă de scriitorul Anatole France cu titlul: Le jongleur de Notre-Dame.
Barnaba di Compiègne era un jongler care mergea din oraș în oraș dând dovadă de mare dexteritate. Dar adesea, în timpul iernii, ducea lipsă și de muncă și de hrană. Având o mare devoţiune faţă de Maica Domnului, o ruga astfel: „Mărită doamnă, ocrotiți-mă cât va vrea Dumnezeu să trăiesc, și, când voi fi mort, faceți-mă părtaș de bucuria Paradisului”. Într-o seară cu o ploaie de gheață a întâlnit pe stradă un călugăr, și conversând cu el s-a hotărât să renunțe la arta care îl făcuse renumit, ca să-i cânte, călugăr la rându-i, laude Fecioarei Maria. Ajuns în mănăstire, a observat că frații se întreceau în a o cinsti pe Maica Domnului, și s-a simțit curând descurajat datorită ignoranței sale. Își spunea: „Iată, superiorul compune tratate despre Fecioara Maria; fratele Macrobio le copiază pe pergamente foarte fine, pe care apoi fratele Alessandro le ornează cu miniaturi minunate. Alţii compun imnuri sau sculptează statui în cinstea ei. Eu, în schimb, nu ştiu să fac nimic, nimic”. „Sunt un nefericit, mărită doamnă a mea”, îi spunea el Maicii Domnului, „pentru că nu știu să te slujesc nici cu predici edificatoare, nici cu picturi delicate, nici cu versuri curgătoare și elegante. Nu am nimic, din păcate”. Și s-a lăsat cuprins de tristețe. Dar într-o dimineață s-a trezit foarte mulțumit, a mers în grabă în capelă și a rămas acolo mai mult de o oră, reîntorcându-se după prânz. De atunci, mergea în capelă în fiecare zi, şi nu mai era trist. „Ce e cu toate aceste şederi ale lui Barnaba în capelă?”, au început să se întrebe călugării. Aşa încât superiorul s-a hotărât să meargă să vadă ce făcea, şi, printre crăpăturile uşii, l-a văzut pe Barnaba, dinaintea altarului Maicii Domnului, stând cu capul în jos și făcând scamatoriile sale cu cele șase mingi de bronz şi douăsprezece cuţite pe care le folosea înainte în reprezentaţiile din pieţe. Călugarul a crezut că a înnebunit şi, supărat pentru sacrilegiu, se pregătea să-l scoată afară cu forța din capelă, când o văzu pe Maica Domnului coborând treptele altarului și apropiindu-se de Barnaba, ştergându-i, cu o bucată din mantia sa, sudoarea care curgea pe fruntea jonglerului. Bunul călugăr s-a aruncat atunci cu faţa la pământ murmurând: „Fericiți cei simpli, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu”.
Povestea o prezintă pe Fecioara Maria care nu curăță condeiul superiorului, ci șterge sudoarea sărmanului Barnaba: către el, sărman jongler, obosit, transpirat, căzut la pământ, coboară ea de pe tronul său și, cu mantia sa albastră, îl reconfortează. Tocmai pentru că suntem sărmani, Maica Domnului ne ajută acum și în ceasul morții. Cel care vrea să repovestească istorioara lui Anatole France, astăzi, când lumea e însetată de simplitate autentică, ar trebui să sublinieze faptul că ea corespunde cu adevărata imagine a Mariei, care în cântarea ei a spus: „Dumnezeu i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei smeriți”.
Traducere: Cristina Grigore
