SFÂNTA LITURGHIE PENTRU ÎNCEPEREA MINISTERULUI PETRIN AL EPISCOPULUI ROMEI
OMILIA SANCTITĂȚII SALE IOAN PAUL I
Esplanada Bazilicii Vaticane
Duminică, 3 septembrie 1978
Venerabiles Fratres ac dilecti Filii,
Papa Ioan Paul I pe esplanada Bazilicii Vaticane
In hac sacra celebratione, qua solemne fit initium ministerii Summi Ecclesiae Pastoris, humeris Nostris impositi, mentem imprimis adorantes orantesque convertimus ad Deum, infinitum et aeternum, qui consilio suo, humanis argumentis inexplicabili, et benignissima dignatione sua ad Cathedram beati Petri Nos evexit. Sponte quidem in haec verba Sancti Pauli Apostoli erumpimus: « O altitudo divitiarum et sapientiae et scientiae Dei: quam incomprehensibilia sunt iudicia eius et investigabiles viae eius » (1).
Cogitatione deinde complectimur et paterno amore salutamus totam Christi Ecclesiam: coetum istum, qui illam veluti repraesentans, congregatus est in hunc locum, pietatis, religionis, artis operum plenum, quo Principis Apostolorum sepulcrum studiose custoditur; salutamus deinde Ecclesiam, quae ope instrumentorum communicationis socialis, quae nostra aetas invexit, Nos hac ipsa hora aspicit et audit.
Salutem dicimus cunctis membris Populi Dei: Patribus Cardinalibus, Episcopis, Sacerdotibus, Religiosis viris et mulieribus, Missionariis, Seminariorum alumnis, Laicis apostolatum exercentibus et varia munera obeuntibus, hominibus versantibus in publica re, in ingenii cultu, in arte, in negotiis oeconomicis, patribus et matribus familias, operariis, peregre migrantibus, utriusque sexus adulescentibus, infantibus, aegrotis, dolore vexatis, pauperibus.
Salvere etiam iubemus, cum reverentia et cordis affectu, universos homines, qui sunt in mundo quosque habemus et amamus tamquam fratres, quoniam filii sunt eiusdem Patris caelestis et fratres in Christo Iesu (2).
[Venerabili frați și iubiți fii,
În această sfântă celebrare, care marchează în mod solemn începutul slujirii Păstorului suprem al Bisericii care a fost pusă pe umerii noștri, primul nostru gând de adorare și rugăciune se îndreaptă către Domnul, infinit și veșnic, care, printr-o decizie inexplicabilă din punct de vedere uman și din marea sa bunăvoință, ne-a făcut să urcăm pe Scaunul lui Petru. Cuvintele Sfântului Apostol Paul ne vin spontan pe buze: „O, profunzime a bogăției, a înțelepciunii și a științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile lui și cât de neînțelese sunt căile sale!” (Rom 11,33).
Gândul nostru se îndreaptă, aşadar, cu un salut părintesc şi afectuos, către întreaga Biserică a lui Cristos: această mulţime, care o reprezintă într-un fel, şi care este adunată aici, în acest loc încărcat de pietate, de religie şi de artă, care păstrează cu religiozitate mormântul Principelui Apostolilor; salutăm apoi Biserica cea care, prin mijloacele moderne de comunicare socială, ne priveşte şi ne ascultă acum.
Îi salutăm pe toţi membrii poporului lui Dumnezeu: pe cardinalii, episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele, misionarii, seminariştii, laicii implicaţi în apostolat şi în diferitele profesii, pe cei implicaţi în politică, cultură, artă, economie, mamele şi taţii de familie, pe muncitori, emigranți, adolescenţi, copii, bolnavi, pe cei ce suferă şi pe săraci.
Dorim să le adresăm salutul nostru respectuos şi cordial şi tuturor oamenilor din lume, pe care îi considerăm şi îi preţuim ca pe fraţii noştri, pentru că suntem toţi fii ai aceluiaşi Părinte ceresc, şi fraţi în Isus Cristos (cf. Mt 23,8 ș. urm.).]
Am vrut să încep această omilie a noastră în latină, deoarece – aşa cum se ştie – ea este limba oficială a Bisericii, a cărei universalitate şi unitate o exprimă în mod evident şi efectiv.
Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am ascultat puţin mai devreme, ne-a prezentat, înainte de toate, Biserica, oarecum ca într-un crescendo, prefigurată şi întrezărită de Isaia (3), drept noul Templu, către care se îndreaptă neamurile din toate părţile, dornice să cunoască Legea şi să o respecte cu docilitate, în timp ce teribilele arme ale războiului se transformă în instrumente ale păcii. Sfântul Petru ne amintește, însă, că acest nou Templu tainic, pol de atracţie al noii umanități, are o piatră a sa unghiulară, vie, aleasă, prețioasă (4), care este Isus Cristos, care a întemeiat Biserica sa pe Apostoli și a zidit-o pe fericitul Petru, conducătorul lor (5).
«Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea» (6): cuvinte pline de greutate, de măreție și solemnitate pe care Isus, la Cezareea lui Filip i le adresează lui Simon, fiul lui Iona, după mărturisirea sa de credință, o mărturie care nu a fost rodul logicii omenești a pescarului din Betsaida, ori expresia unei particulare agerimi a minţii sale, sau efectul unui impuls psihologic, ci rodul tainic şi singular al unei autentice revelaţii a Tatălui ceresc. Iar Isus îi schimbă numele lui Simon în Petru, marcând în acest fel conferirea unei misiuni speciale; îi promite că va zidi pe el Biserica sa, care nu va fi biruită de forţele răului sau de moarte; îi încredinţează cheile Împărăţiei lui Dumnezeu, numindu-l astfel responsabil suprem al Bisericii sale, şi îi dă putere să interpreteze în mod autentic legea divină. În faţa acestor privilegii, sau mai bine zis, în faţa acestor îndatoriri supraomeneşti încredinţate lui Petru, Sfântul Augustin ne avertizează: «Petru, prin natura sa era un simplu om; prin har un creştin; printr-un har şi mai mare, este unul dintre Apostoli, şi în acelaşi timp, primul dintre ei» (7).
Cu uimire şi emoţie explicabile, dar şi cu o imensă încredere în puterea harului lui Dumnezeu şi în rugăciunea fierbinte a Bisericii, am acceptat să devenim Succesorul lui Petru pe scaunul Romei, asumând «jugul» pe care Cristos a voit să-l pună pe umerii noştri fragili. Şi ni se pare de parcă ne-ar fi adresate Nouă, cuvintele pe care Sfântul Efrem le pune în gura lui Cristos, adresate lui Petru: «Simone, apostolul meu, te-am făcut temelie a Sfintei Biserici. Te-am chemat deja dinainte Petru pentru că tu vei susţine toate zidirile, tu eşti administratorul celor care vor zidi Biserica pe pământ;… tu eşti izvorul din care se adapă învăţătura mea; tu eşti capul apostolilor mei;… ţie ți-am dat cheile împărăţiei mele» (8).
Încă din primul moment al alegerii noastre şi din primele zile imediat următoare, am fost profund impresionați și încurajați de manifestările de afecțiune ale fiilor noștri din Roma și ale celor care, din lumea întreagă, ne transmit ecoul neîncetatului lor entuziasm pentru faptul că încă o dată Dumnezeu i-a dăruit Bisericii Capul său vizibil. Răsună spontane în sufletul nostru cuvintele emoționante pe care marele și sfântul nostru Predecesor, Sfântul Leon cel Mare, le adresa credincioșilor romani: «Nu încetează să prezideze pe scaunul său preafericitul Petru, și e strâns unit cu Preotul veșnic într-o unitate de neclintit… De aceea, toate dovezile de afecțiune pe care prin bunăvoință fraternă ori din pietate filială ni le-ați arătat, recunoașteți, cu mai mare devoțiune și sinceritate, că i le-ați arătat acelui pe al cărui tron ne bucurăm nu atât să prezidăm, cât să slujim»(9).
Da, prezidarea în caritate este o slujire și, spunând aceasta, ne gândim nu numai la frații și fii noștri catolici, dar la toți cei care doresc, de asemenea, să fie discipoli ai lui Isus Cristos, să-l cinstească pe Dumnezeu, să acționeze pentru binele omenirii.
În acest sens, le adresăm un salut afectuos și plin de recunoștință delegațiilor celorlalte Biserici și comunități ecleziale care sunt aici prezente. Fraților care încă nu sunteți în deplină comuniune cu noi, să ne îndreptăm împreună spre Cristos Mântuitorul, înaintând şi unii şi alții în sfinţenia pe care el ne-o doreşte, şi împreună în dragoste reciprică, fără de care nu există creştinism, să pregătim căile unităţii în credinţă, în respect faţă de Adevărul său şi faţă de Ministerul pe care l-a încredinţat, pentru Biserica sa, Apostoillor săi şi Succesorilor lor.
În plus, le datorăm un salut aparte şefilor de state şi membrilor misiunilor extraordinare. Suntem profund impresionaţi de prezenţa voastră, și vă mulțumim mult celor care fie conduceţi destinele ţărilor voastre, fie reprezentaţi Guvernele voastre sau organizaţiile internaţionale. În această participare a dumneavoastră vedem stima și încrederea pe care le acordați Sfântului Scaun și Bisericii, care e o umilă purtătoare a Evangheliei la toate popoarele pământului, pentru a ajuta la crearea unui climat de dreptate, fraternitate, solidaritate și speranță, fără de care lumea nu ar putea trăi.
Vă asigurăm pe toți cei de aici, mici și mari, de disponibilitatea noastră de a sluji conform Duhului Domnului!
Înconjurați de iubirea voastră și sprijinul rugăciunii voastre, începem slujirea noastră apostolică invocând-o, ca pe o strălucitoare stea a dimineții, pe Maica Domnului, pe Maria, «Salus Populi Romani» şi «Mater Ecclesiae», pe care Liturgia o cinsteşte într-un mod deosebit în această lună de septembrie. Fecioara Maria, care a călăuzit cu delicată tandreţe viaţa noastră de copil, de seminarist, de preot şi de Episcop, să lumineze şi să călăuzească în continuare paşii noştri, pentru ca, deveniţi glas al lui Petru, cu privirea și gândul îndreptate stăruitor spre Fiul ei, Isus, să proclamăm în lume, cu fermitate plină de bucurie, mărturisirea noastră de credință: «Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu» (10). Amin.
(1) Rom. 11,33.
(2) cf. Mt 23,8 ș. urm.
(3) cf. Is 2,2-5.
(4) cf. 1Pt 2,4-9.
(5) cf. Lumen Gentium, 19.
(6) Mt 16,18.
(7) Sfântul Augustin, In Ioannis Evang. tract., 124, 5: PL 35, 1973.
(8) Sfântul Efrem, Sermones in hebdomadam sanctam, 4,1, în LAMY T. J., S.Ephraem Syri hymni et sermones, 1,412.
(9) Sfântul Leon cel Mare, Sermo V, 4-5: PL 54,155-156.
(10) Mt 16,16.
© Copyright 1978 – Libreria Editrice Vaticana
© Traducere în limba română – Cristina Grigore
