de Albino Luciani, cardinal
Fragment din discursul pentru aniversarea a 50 de ani de la încoronarea Imaginii Maicii Domnului de la Follina (Treviso, Italia), la 26 septembrie 1977. Text publicat în „Opera Omnia”, vol. 5, pag. 260-262, și în revista italiană „Humilitas”, Anul XXI, octombrie 2004, nr. 4.
Abația cisterciană Sfânta Maria, din Follina (Italia)
Dacă încoronăm o statuie a Maicii Domnului și-i aducem cinstire, înseamnă că suntem convinși că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat regina noastră, avocata noastră, mediatoarea noastră, cea care intervine pentru noi și că se merită într-adevăr să o venerăm, să o cinstim cu devoțiunea cuvenită.
Am spus, devoțiunea cuvenită. Sf. Paul a scris: „Unul singur este mijlocitor între Dumnezeu și oameni și acela este Isus Cristos”. Mă explic: eu îmi pun ochelarii; dacă sunt ochelari verzi sau roşii văd totul verde sau totul roşu. Tatăl veşnic ne priveşte, din fericire pentru noi. Priveşte prin acei ochelari care se numesc Isus Cristos, fratele nostru. Văzând Maria prin Isus Cristos, care e atât de bun, ne vede şi pe noi buni, cu ochi plini de compasiune, plini de tandreţe. El este marele mediator: Isus Cristos. Prin harul său noi suntem acceptaţi dinaintea Tatălui. Şi-atunci Maica Domnului ce rol are? Se întâmplă ceea ce s-a întâmplat la Cana: la Cana Galileei, la nuntă, numai Cristos a făcut minunea: dar, prin voința sa, acest miracol a fost obținut prin rugăciunea Mariei. Inclusiv acum Isus Cristos a dispus, cu delicată providență, ca el însuși să acorde harul prin mâna Mariei. Deci: el, primul; Maria, a doua: e mamă, e mediatoare; dar e şi sora noastră. Şi ea a avut nevoie să fie ajutată, să fie salvată; a avut nevoie de mijlocirea fiului său Isus Cristos.
* * *
Am auzit cele trei lecturi. În prima, Isaia vorbea despre o mamă care e fecioară. Mai târziu eu voi cânta sau voi recita: „Mereu neatinsă slava sa feciorelnică: Maria a adus în lume lumina veșnică, pe Isus Cristos Domnul nostru”. Noi credem că Maria a fost fecioară, chiar dacă a fost mamă. Isus Cristos nu a avut niciun tată; a fost zămislit de la Duhul Sfânt. Apare careva acuma și spune: „Da, e scris așa; dar zămislit de la Duhul Sfânt înseamnă că a fost conceput ca și noi, dar, în Isus Cristos, mai mult decât asupra oricărui alt om, a fost revărsat din belșug Duhul Sfânt într-un mod extraordinar”. Îmi pare rău: nu se poate accepta. Trupul lui Cristos a trecut prin piatra mormântului şi a intrat în cenacol fără ca uşa să fie deschisă, a putut să treacă şi prin trupul Mariei fără a-i afecta fecioria. E greu [de înțeles]; e mister, e miracol; dar o religie fără miracole și fără mistere e ştiinţă. Domnul vrea ca noi să nu înţelegem toate. E uşor să te îngenunchezi cu genunchiul; e foarte dificil să te îngenunchezi cu genunchiul minţii în faţa lui Dumnezeu. Eu spun: „Doamne, nu înțeleg, dar accept”. Noi acceptăm misterul, miracolul fecioriei Mariei, al Maicii Domnului.
Lectura a doua, din Sf. Paul. Un fragment minunat; dă impresia că Sf. Paul a înregistrat primul cuvânt al lui Isus Cristos, la intrarea sa în această lume: „Vin, Tată, ca să împlinesc voința ta”. Primele cuvintele, cuvinte de ascultare. Să le auzim pe cele din urmă: „Tată, totul s-a împlinit”. Totul a fost săvârșit; am ascultat în toate. Își începe și-și încheie viața cu mărturisirea explicită a ascultării. Și, în mijloc, în mijlocul acestor două cuvinte, întreaga viață a lui Cristos a fost ascultare, ascultare față de Dumnezeu și ascultare și față de oameni. „Hrana mea este aceasta: să fac, Tată, voința ta”, chiar și atunci când îi era foarte greu; de fapt, s-a întors într-o parte (ca și cum ar fi trebuit să bea un pahar de ricin), exclamând într-o zi: „Tată, paharul pe care mi l-ai dat… Facă-se voia ta”. Şi a ascultat şi faţă de oameni, faţă de Sf. Iosif. A ascultat şi faţă de autorităţile civile. Papa, într-una din zilele trecute, a citat capitolul 17 din Sf. Matei: episodul taxelor din Cafarnaum. L-au întâlnit pe Sf. Petru pe stradă şi i-au spus: „Ai grijă: tu și învățătorul tău nu plătiți taxele”. „Desigur”, spune Petru, dar sărmanul nu are un ban. Atunci merge în casa unde era Isus Cristos și-i spune: „Afară sunt cei de la taxe”. Și Isus către Petru: „Petru, cine plătește taxe? Supușii regelui sau fiul regelui?”. „Doamne, e clar: supușii”. „Și atunci? Eu care sunt Fiul lui Dumnezeu ar trebui să plătesc taxe? Însă, Petru, ca să nu spună că suntem contestatari, că nu ne supunem autorităților, mergi la lac, aruncă cârligul; primul pește pe care îl scoți, eviscerează-l: vei găsi un stater” – 500 de lire, gândiți-vă: nu avea nici măcar 500 de lire în buzunar – „și plătește taxele pentru tine și pentru mine”. Este semnificativ: pentru mine. A făcut o pescuire minunată ca să nu treacă drept contestatar în fața autorităților civile și religioase, omeneşti.
* * *
Cardinalul Albino Luciani la Lourdes
Maica Domnului, în a treia lectură, e consonantă, e pe aceeaşi linie. „Fie mie după cuvântul tău”, a spus. La Conciliu l-am citat pe Sfântul Irineu și pe alți părinți ai Bisericii; am spus: „Ascultarea Mariei împreună cu credința ei, ne-a salvat”. Uitați-vă: în Paradisul pământesc e Adam, un copac, Eva – Eva neascultătoare: suntem pierduți. Unde se schimbă, se răstoarnă situația? Pe Calvar! Isus Cristos în locul lui Adam; crucea în locul copacului; Maria în locul Evei și suntem salvați; dar, prin ascultare.
Pot să le cer tuturor acestor persoane brave să nu scoată ascultarea din panoul virtuților creștine? Astăzi se vrea eliminarea ascultării. Fiii trebuie să se străduiască să asculte de părinții lor, de învățătorii lor, de profesorii lor. Preoții care predică ascultarea, trebuie să asculte de episcopul lor, de papa; surorile trebuie să asculte de superioara lor. Și să nu vă puneți în cap că Domnul cere o ascultare ca un beneficiu pentru sine; Domnul, dacă cere ceva, e mereu pentru a da; se întoarce în folosul nostru, nu al lui. „E în avantajul nostru”! Domnul a pus câte un stop; porunca a noua, de exemplu: „Să nu poftești femeia aproapelui tău”. E puțin greu, dar se întoarce în folosul nostru. Câtă pace în familii, dacă fiecare stă la locul lui! Unele furtuni pe care le vedem se întâmplă pentru că nu a fost respectat stopul; s-a mers mai departe. Nu e așadar în avantajul Domnului, ci numai în avantajul nostru.
Ultima lectură: îngerul, Maica Domnului, da-ul Mariei! Ea a avut încredere în Dumnezeu, s-a încrezut în Dumnezeu. Și asta este întreaga temelie a mântuirii noastre: credinţa! Când Sf. Elisabeta o întâlneşte pe Maria exclamă: „Fericită, fericită pentru că ai crezut”. Pot să spun la fel și despre voi, frații mei? Fericiți veți fi dacă veți rămâne tari în credința voastră, mai ales în aceste timpuri.
Traducere: Cristina Grigore | Anumite drepturi rezervate.
