„Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului” (Ed. Sapientia 2024), apărut prin grija Comitetului științific al Fundației Vaticane Ioan Paul I, este prima ediție critică a tuturor discursurilor și alocuțiunilor rostite de Papa Luciani în cele 34 de zile ale pontificatului său.
Volumul este rezultatul unui atent studiu filologic desfășurat prin sinoptica completă a discursurilor scrise și pronunțate și transcrierea agendei manuscrise și a blocnotesului personal al Papei Luciani utilizate în timpul pontificatului său. Munca de cercetare și analiză a fost realizată pe materialul audiovizual de arhivă, pe textele tipărite cu caracter oficial publicate de instituțiile Sfântului Scaun, pe Acta Apostolicae Sedis și pe documentele provenite din Arhiva privată a lui Albino Luciani, patrimoniu al Fundației Vaticane Ioan Paul I, care sunt prezentate pentru prima dată în această lucrare.
Volumul este alcătuit din două părți, prima centrată pe textele scrise și rostite de Ioan Paul I, iar a doua referitoare la analiza și transcrierea agendei și a blocnotesului din timpul pontificatului. Studiul realizat pe aceste resurse este însoțit de o prefață a Papei Francisc și de o introducere a profesorului filolog Carlo Ossola.
În prima parte a volumului, într-o listă considerată în prezent aproape completă, este prezentat corpus-ul de texte și discursuri originale ale pontificatului lui Ioan Paul I, constând într-un total de 42 de texte analizate, dintre care: 25 de discursuri rostite, 14 documente scrise de diferite tipuri și 3 texte care fuseseră pregătite de Papă pentru publicare și publicate postum cu aprobarea Secretariatului de Stat. Ioan Paul I a fost primul Suveran Pontif care a adoptat în mod constant un stil colocvial în discursurile sale, care ignoră sau adesea modifică textul scris pregătit prin adăugiri de moment. De aici discrepanțele și omisiunile numeroase și uneori flagrante între înregistrările audio ale vremii și textele oficiale tipărite publicate în timpul pontificatului său și după moartea sa.
A doua parte a volumului reproduce și transcrie paginile manuscrise ale agendei personale și foile manuscrise din blocnotesul folosit de Ioan Paul I în cele 34 de zile ale pontificatului său. Aceste două documente pot fi considerate geneza unei părți din textele care constituie magisteriul său pontifical și fac parte din ansamblul de documente din Arhiva privată Albino Luciani – Ioan Paul I. Corpusul de documente, patrimoniu al Fundației, este compus dintr-o colecție foarte bogată de material documentar eterogen, care include toate scrierile autografe, caietele, agendele, texte dactilografiate, materialele tipărite și fotografiile, corespondență, care acoperă un interval mare de timp: din 1929 până la 28 septembrie 1978.
Agenda personală scrisă în timpul pontificatului este aceeași cu cea utilizată la Veneția în 1977 și 1978, și conține diverse însemnări manuscrise pe diferite teme. Printre acestea se remarcă în special ciornele textelor pronunțate înainte de Angelus-ul duminical, schemele pregătitoare pentru două întâlniri cu credincioșii și însemnările pentru cele patru audiențe generale despre cele trei virtuți teologice – credința, speranța și iubirea -, precedate de audiența despre umilință. Blocnotesul pontificatului conține douăsprezece foi scrise de mână cu scurte mementouri ale întâlnirilor, însemnări pentru discursuri.
Coordonarea editorială, activitatea de verificare a surselor și aparatul critic al notelor de subsol sunt realizate de Stefania Falasca, coordonatoarea Comitetului științific. Davide Fiocco a colaborat la studiul filologic. Pia Luciani, nepoata lui Ioan Paul I, a contribuit la munca de transcriere a textelor. Transcrierea și revizuirea completă a textelor a fost îngrijită de Lina Petri, nepoata lui Ioan Paul I.
[După Il Magistero. Testi e documenti del pontificato – Fondazione Vaticana Giovanni Paolo I, traducere și adaptare în limba română de Cristina Grigore]
Ediția în limba română este tradusă de Pr. Petru Ciobanu, preot al Diecezei de Chișinău, și publicată la Editura Sapientia din Iași, în 2024, în colaborare cu Asociația Papa Luciani.