Într-un mesaj radiofonic, citit a doua zi după alegerea sa ca papă, Ioan Paul I (Albino Luciani) a trasat programul pastoral pe care intenționa să-l urmărească pe parcursul pontificatului său. Papa Luciani și-a structurat programul în jurul a șase afirmații „vrem” – exprimate folosind pluralul majestății, conform uzanței ecleziastice a timpului – pe care le redăm mai jos, extrase din mesajul radiofonic.
Ioan Paul I (Albino Luciani) la balconul Bazilicii Sf. Petru din Vatican, a doua zi după alegerea ca papă / Roma, 27.08.1978 / foto: Fondazione vaticana Giovanni Paolo I
Programul nostru va fi acela de a-l continua pe al lui [pe al Papei Paul al VI-lea – n. trad.], pe linia deja trasată, și agreată de mulți, de marea inimă a lui Ioan al XXIII-lea:
— vrem, prin urmare, să ducem mai departe moștenirea Conciliului Vatican II, ale cărui norme înțelepte trebuie să fie în continuare duse la împlinire, veghind pentru ca un imbold, poate că generos, dar nechibzuit, să nu-i denatureze conținuturile și semnificațiile, și ca, deopotrivă, forțe frenatoare ori timide să nu încetinească grandiosul impuls de reînnoire și de viață;
— vrem să păstrăm nealterată disciplina Bisericii în viața preoților și a credincioșilor, pe care bogăția dovedită a istoriei sale a asigurat-o de-a lungul secolelor cu exemple de sfințenie și de eroism atât în ce privește practicarea virtuților evanghelice, cât și slujirea celor săraci, simpli, umili, lipsiți de apărare, și în acest scop vom duce mai departe revizuirea celor două coduri de drept canonic, atât cel al tradiției orientale, cât și cel al tradiției latine, pentru a asigura sevei lăuntrice a sfintei libertăți a fiilor lui Dumnezeu temeinicia și rezistența structurilor ierarhice;
— vrem să amintim întregii Biserici că prima ei îndatorire rămâne aceea de a evangheliza, ale cărei linii directoare predecesorul nostru, Paul al VI-lea, le-a condensat într-un memorabil document: însuflețită de credință, hrănită cu cuvântul lui Dumnezeu și susținută de hrana cerească a euharistiei, ea trebuie să studieze fiece viață, să caute orice mijloc, «potrivit, nepotrivit» (2Tm 4,2), pentru a răspândi Evanghelia, pentru a proclama mesajul, pentru a vesti mântuirea care sădește în suflete neliniștea căutării adevărului și în această căutare le sprijină cu ajutorul venit de sus; dacă toți fiii Bisericii vor ști să fie misionari neobosiți ai Evangheliei, o nouă înflorire a sfințeniei și de reînnoire va apărea în lumea însetată de iubire și de adevăr;
— vrem să continuăm efortul ecumenic pe care îl considerăm ultima cerință a apropiaților noștri predecesori, veghind cu o credință neclintită, cu speranță nezdruncinată și cu iubire neschimbată la împlinirea marii porunci a lui Cristos: «Ut omnes unum sint»[1] (In 17,21), în care vibrează nerăbdarea inimii sale în ajunul jertfei de pe Calvar; relațiile reciproce dintre Bisericile de diferite denominațiuni au făcut progrese constante și extraordinare, care sunt în văzul tuturor; însă, cu toate acestea, diviziunea nu încetează să fie prilej de perplexitate, de contradicție și de scandal în ochii celor ce nu cred: de aceea intenționăm să îndreptăm reflecția noastră atentă către tot ceea ce poate să favorizeze unirea, fără cedări doctrinale, dar și fără ezitări;
PUBLICITATE
— vrem să continuăm cu răbdare și fermitate în acel dialog senin și constructiv pe care Paul al VI-lea, nicicând îndeajuns de regretat, l-a pus ca temelie și program al acțiunii sale pastorale, trasându-i liniile directoare în importanta enciclică Ecclesiam suam, spre cunoașterea reciprocă, ca de la om la om, inclusiv cu cei care nu împărtășesc credința noastră, dispuși mereu să le dăm mărturie despre credința care este în noi, și despre misiunea pe care Cristos ne-a încredințat-o, «ut credat mundus»[2] (In 17,21);
— vrem, în fine, să favorizăm toate inițiativele lăudabile și bune care pot ocroti și spori pacea în lumea tulburată: chemându-i la colaborare pe toți cei buni, drepți, onești, curați cu inima, pentru a pune opreliște, în sânul națiunilor, violenței oarbe care nu face decât să distrugă și să semene stricăciuni și doliu, și, în viața internațională, pentru a-i conduce pe oameni la înțelegere reciprocă, la unirea eforturilor care să favorizeze progresul social, să elimine cu totul foamea trupului și ignoranța spiritului, să promoveze dezvoltarea popoarelor mai puțin dotate cu bunuri de valoare, și, cu toate acestea, bogate în capacitate și voință.
……………………….
[1] În limba latină: „ca toți să fie una”.
[2] În limba latină: „ca lumea să creadă”.
© Copyright 1978 – Libreria Editrice Vaticana, www.vatican.va
© Traducere în limba română – Cristina Grigore
