de Albino Luciani
Text publicat în „Opera Omnia”, vol. 5, pag. 359-360, și în revista italiană „Humilitas”, Anul XXVI, 2009, nr. 1.
Întreaga Biserică – ierarhie și laicat – posedă cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă autoritatea de a-l interpreta în mod autentic este încredințată doar magisteriului viu. „Lectura frecventă” a Bibliei este recomandată „cu ardoare și insistență tuturor credincioșilor”; și în acest scop sunt sugerate trei căi: „liturgia bogată în cuvinte divine, lectura pioasă, inițiativele și mijloacele potrivite”.
„Liturgia”. S-a arătat că, prin lecționarul noului Misal, credincioșilor le este oferită – pe parcursul a trei ani – lectura liturgică a 90% din întreaga Biblie, ceea ce nu s-a mai întâmplat în istoria liturgică a Bisericii, dar care – pe termen lung – va influenţa în mod benefic modul de a gândi şi de a trăi al poporului lui Dumnezeu. Trebuie evidențiat şi modul în care se desfășoară lecturile biblice în „liturgia cuvântului”: mai întâi e un fragment veterotestamentar; urmează două fragmente neotestamentare; la mijloc, între Vechiul și Noul Testament, proclamat de lectori și diacon, este Psalmul responsorial cântat sau recitat de adunarea liturgică.
Această modalitate este foarte bună și semnificativă: pe de o parte, amintește că creștinii catolici acceptă întreaga Biblie ca pe „cuvântul lui Dumnezeu” și o prețuiesc inserată într-un context de credință și de rugăciune; pe de altă parte, educă pentru un dialog corect, care de fapt are loc astfel: Dumnezeu îi vorbește mai întâi omului, îl invită să răspundă și chiar îi pregătește răspunsul, așezându-i parcă omului pe buze cuvântul său. Omul, la rândul lui, răspunzându-i lui Dumnezeu, acceptă să răspundă cu cuvântul care vine de la el: întocmai, Psalmii.
„Lectura pioasă” este lectura „însoțită de rugăciune personală”: de fapt, chiar și în afara celebrării liturgice, în timp ce se citește, trebuie să aibă loc un dialog între Dumnezeu și noi: „Îl ascultăm pe El când citim cuvintele divine”. Trebuie să credem că, așa cum radiul e mai presus de alte metale, cum fulgerul e mai presus de alte focuri, cum racheta întrece în viteză săgeata sălbaticului, la fel conținutul Bibliei întrece orice înțelepciune omenească.
În afara faptului de a poseda şi de a aprofunda prin reflecţie şi studiu cuvântul lui Dumnezeu, laicii trebuie să se şi implice în a-l transmite mai departe. Şi ei au „harul cuvântului”, trebuie să caute ocaziile potrivite pentru a-l vesti pe Cristos cu o vestire care „capătă o anumită tentă specifică și o eficacitate aparte prin faptul că are loc în condițiile obișnuite ale vieții laice”. Adică fiind împlinită de laici, vestirea poate părea dezinteresată, spontană, lipsită de autoritarism, învăluită în căldura ambientului familial și prietenesc, exprimată într-un limbaj simplu și esențial, mai potrivit în anumite circumstanțe. Giuseppe De Maistre, un laic care – la vremea lui – a vorbit cu eficacitate despre cele religioase, spunea despre sine însuși: „Autorul va fi mereu mai puțin suspectat că își apără propria cauză și va dobândi mai ușor încrederea celui necredincios”.
Traducere: Cristina Grigore | Anumite drepturi rezervate.
