Articol apărut în „Corriere della Sera”, din 21 ianuarie 1999, cu titlul „Dio è anche madre, Wojtyla come Luciani” și publicat de autor pe site-ul propriu pe 24 aprilie 1999.
Dumnezeu este și mamă. Wojtyla ca și Luciani
de Vittorio Messori*
Dumnezeu este tată și mamă în același timp.
Conceptul, exprimat deja în ’78 de Ioan Paul I, a fost reluat ieri [21 ianuarie 1999 – n. trad.] de Papa Wojtyla la audiența de miercuri. Trebuie să admitem un lucru: cine nu doar «studiază» chestiunile religioase, ci trăiește personal perspectiva creștină, rămâne surprins. Adică, surprins de sentimentul cu care sistemul mass-media primește orice aluzie – cum să spun? – la «bisexualitatea» divină. Încă nu reușim să înțelegem ce a fost atât de uimitor în ceea ce a amintit Papa Luciani, în mod corect, ca ceva firesc, în treacăt (rămânând apoi, ni se spune, inclusiv el uimit de ecoul pe care l-a provocat): adică, Dumnezeu este Tată, dar este și Mamă. Așa că, să nu rămânem impresionați, găsind o aluzie la «iubirea maternă» a lui Dumnezeu, în unul dintre numeroasele discursuri ale lui Ioan Paul al II-lea.
De fapt, Evanghelia ne dezvăluie că diferența sexuală este ceva trecător, necesar procreării, pentru transmiterea vieții. Așadar, până la sfârșitul istoriei omenirii, când «Dumnezeu va fi Totul în toți». La întrebarea șireată a saduceilor, Isus răspunde cu claritate: «Vă înşelaţi, pentru că nu cunoaşteţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în cer.…» (Mt 22,29s.).
Masculinul și femininul sunt «creații» ale unui Creator care e în lumea de dincolo, deoarece în El conviețuiește orice realitate creată, într-o sinteză totală și suremă. Dacă – așa cum ne amintește de mai multe ori Evanghelistul Ioan – «Dumnezeu este Agape», este Iubire, această Iubire cu majusculă, din care derivă orice iubire, cuprinde în mod evident în Sine tot ceea ce, în viziunea noastră umană, atribuim fie bărbatului fie femeii. Numai prin convenție, printr-un defect al limbajului nostru, îl numim „Tată” pe Acela care, pentru catehism, este Prima Persoană a Treimii. În realitate, dintotdeauna credinciosul conștient de credința sa știe că «Dădătorul vieții» esre «mai înainte» și «dincolo» de orice distincție pământească: așadar, este Tată în aceeași măsură în care este Mamă.
Ca o confirmare a «confuziei limbilor», cea de a Treia Persoană, Duhul Sfânt, este indicat la masculin numai în limbie moderne: în ebraică, Duhul este de gen feminin. În ce îl privește pe Isus, a Doua Persoană a dogmei trinitare, veridicitatea și radicalitatea întrupării sale necesitau, în mod firesc, alegerea unui sex. A fost cel masculin; dar să nu uităm – o zice Sfântul Paul – că «Trupul lui Cristos» este o realitate feminină, Biserica.
Unui catolic, poate că nu-i place să admită acest lucru: dar a fost Martin Luter, într-o memorabilă predică (Christus, gallina nostra), cel care a atras în mod serios atenția asupra unei identificări «scandaloase». Este vorba de aceea în care Isus se definește pe sine o «găină care îşi adună puii sub aripi» (Mt 23,37). Ne-am putea imagina ceva mai «feminin» decât o găină? Desigur: masculinitatea lui Cristos nu este, pentru cel credincios, atât de fictivă. Iar în Cer, prin credința în Înviere, trăiește și va trăi pentru totdeauna un trup de bărbat (cât și al unei femei, cel puțin pentru catolici și ortodocși, care cred în ridicarea la cer a Mariei «cu trupul și sufletul»). Dar această realitate nu dăunează coexistența, în Esența divină, a ceea ce noi tindem să distingem, atâta timp când va dura omenirea.
În rest, deja pe pământ putem observa o reflecție a unității cerești: cine a avut darul de a-i frecventa pe cei care au luat Evanghelia în serios în mod radical (și pe care, ca să fie clar, îi numim «sfinți», canonizați sau nu) a constatat că modul lor de a iubi este «total». Adică a constatat cum – excluzând orice ambiguitate – în ei coexistau «tatăl» și «mama», tăria virilă și tandrețea maternă. În fine, o repet: nu ar trebui să ne minuneze ceea ce, creștini fiind, ni se pare a fi firescul însuși.
* Vittorio Messori este un jurnalist și scriitor italian. Licențiat în litere la Universitatea din Torino (Italila), după ce a descoperit credința, și-a dedicat viața de jurnalist și scriitor căutării adevărurilor evanghelice. Prima lui carte, Ipotesi su Gesù (Ipoteze despre Isus), a fost tradusă în zeci de limbi și vândută în peste un milion de exemplare. Mai multe volume ale sale au fost best seller internaționale. Este singurul jurnalist care a intervievat doi papi: Ioan Paul al II-lea (Varcare la soglia della speranza – Să trecem pragul speranței) și Benedict al XVI-lea (Rapporto sulla fede – Raport despre credință). Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul său www.vittoriomessori.it .
Traducere: Cristina Grigore | Drepturi rezervate pentru versiunea în limba română. © Corriere della Sera.
