Aflat la București la invitația Asociației Papa Luciani, pentru a predica exerciții spirituale unui grup de preoți, don Davide Fiocco a concelebrat Sf. Liturghie la Biserica Italiană din Capitală sâmbătă, 28 septembrie 2024 – aniversarea morții Fer. Ioan Paul I -. Celebrarea a fost prezidată de Pr. Daniel Bulai, parohul Bisericii „Preasfântul Mântuitor” (Italiană). Don Davide, care se ocupă de treisprezece ani de cauza de canonizare a Papei Luciani în Dieceza de Belluno Feltre, le-a vorbit celor prezenți la Biserica Italiană despre Fer. Ioan Paul I. Redăm, în cele ce urmează, cuvântul său de învățătură.


Papa Luciani, fericitul Ioan Paul I, a fost ridicat la cinstea altarelor pe 4 septembrie acum doi ani, la 44 de ani după moartea sa.

Cur tam sero? De ce atât de târziu? Cu această întrebare au încercat păgânii să-i încolțească pe primii creștini, obiectând: de ce s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu doar cu câteva decenii în urmă, atât de târziu în comparație cu istoria omenirii? Cred că o întrebare asemănătoare apare uneori și legat de beatificarea Papei Ioan Paul I: de ce la 44 de ani după moarte?

Procesul de beatificare și canonizare a început în 2003, la 25 de ani după moartea lui. Cererile anterioare oficiale – printre care se remarca cea a întregii Conferințe episcopale din Brazilia – nu au fost ascultate de înaltele foruri ale Palatului Apostolic.

Așa cum observa cu înțelepciune scriitorul Luigi Accattoli, «recunoașterea sfințeniei lui a necesitat mai mult timp decât în cazul predecesorului său Montini [Papa Paul al VI-lea], și decât al succesorului Wojtyla [Papa Ioan Paul al II-lea», pentru că în Biserică nu a existat niciodată un «curent lucianian», capabil să tragă la căruță împreună cu mica noastră dieceză. Nu a existat niciodată cineva care să dorească să canonizeze modul lui de a conduce, «din moment ce cârmuirea lui s-a încheiat înainte de a începe». În plus, la procesul său de beatificare și canonizare nu s-a făcut rabat la nimic. Dar după 19 ani de muncă, scopul a fost atins, recunoscându-se faptul că totul a fost făcut cu știință și conștiință. Iar aceasta este o valoare în plus, la munca depusă și ținta atinsă.

Însă o cauză de canonizare nu este un studiu academic. Prin ea se dorește scoaterea în evidență a semnului lăsat în vremea sa de un om al lui Dumnezeu: este scos în evidență, ca să fie un semn în anii ce vin.

Și putem spune pe bună dreptate că cercetările au pus în lumină o imagine a Papei Luciani, care ne duce dincolo de clișeele, frumoase și dragi, de „Papa surâzător”, de „paroh al lumii”; și chiar dincolo de literatura noir, care a țesut încrengături imaginare legat de moartea sa subită, uitând cei 66 de ani de viață creștină exemplară de până atunci, trăită în slujba Evangheliei și a Bisericii.

Am afirmat asta cu tărie în catedrala noastră, pe 17 octombrie 2021, în timpul ritului aducerii de mulțumire, cu câteva zile înainte de recunoașterea oficială a miracolului care l-a condus pe concetățeanul meu la cinstea altarelor.

Albino Luciani este, înainte de toate, «un preot de la munte lipsit de pretenții, care a făcut din smerenie virtutea specifică a ucenicului Aceluia care s-a declarat „blând și smerit cu inima”»; și a fost și un «doctor în teologie, care însă a evitat exprimarea pompoasă pentru ca – așa cum îl învățase parohul lui – inclusiv bătrâna cu mâinile tremurânde să poată înțelege un text scris de el»; în al treilea rând, «este episcopul care alege să repare prin dreptate prejudiciul economic înfăptuit de doi preoți ai diecezei lui; este păstorul atent la tulburările sindicale din anii ’60, și care a fost cel dintâi care a propus un acord sindical pentru sacristani, amintindu-și de principiile sociale ale tatălui său emigrant»; și mai presus de toate – și țin să subliniez acest lucru – «este teologul care renunță la unele idei de avangardă, pentru a rămâne loial învățăturii Papei Paul al VI-lea, după publicarea enciclicei Humanae vitae»; și în fine, este «cardinalul care pentru a salvgarda comuniunea eclezială cu Conferința episcopală italiană, știe să fie sever și nepopular».

Iar aceste ultime puncte sunt cele care se transformă cel mai mult în profeție în situația actuală a Bisericii, în care am văzut și vedem în continuare prelați și cardinali, poate chiar și credincioși mai mult sau mai puțin remarcabili, care se întrec în a lua distanță și a-și exprima propriile opinii diferite față de ceea ce spune Papa… Care, de altfel, caută mereu să transpună exigențele evanghelice în actualitatea omenirii. Acest lucru se întâmplă în Italia… dar cred, și mă tem, că și în România.

Să lăsăm să răsune o frază a Papei Luciani, pe care el a adresat-o colegiului cardinalilor la 30 august 1978: «să căutăm împreună să oferim lumii o imagine a unității, chiar dacă e nevoie să sacrificăm câte ceva uneori; însă vom pierde totul dacă lumea nu ne vede strâns uniți».

don Davide Fiocco
București, 28 septembrie 2024

Show Buttons
Hide Buttons