IOAN PAUL I
ANGELUS DOMINI
Duminică 24 septembrie 1978
Ieri am fost la Sfântul Ioan din Lateran. Prin meritele romanilor, prin bunătatea primarului și a unor autorități ale Guvernului italian, pentru mine a fost un moment plăcut. Neplăcut, în schimb, dar dureros a fost să aflu acum câteva zile din ziare că un student roman a fost ucis pentru un motiv banal, cu cruzime. Este unul dintre multele cazuri de violență care tulbură în mod continuu această sărmană și neliniștită societate a noastră.
A reapărut în aceste ultime zile cazul lui Luca Locci, un copil de șapte ani, răpit acum trei luni. Oamenii uneori spun: „trăim într-o societate cu totul stricată, cu totul neonestă”. Acest lucru nu este adevărat. Sunt mulți oameni buni, mulți onești. Mai degrabă, [să ne întrebăm] ce să facem pentru a îmbunătăți societatea? Eu aș spune: fiecare dintre noi să caute el însuși să fie bun și să-i molipsească și pe ceilalți cu o bunătate cu totul pătrunsă de blândețea și iubirea pe care le-am învățat de la Cristos. Regula de aur a lui Cristos a fost: „nu face altuia ceea ce nu vrei să ți se facă ție. Fă altora ceea ce vrei să ți se facă ție. Învață de la mine căci sunt blând și smerit cu inima”. Iar El a dăruit mereu. Țintuit pe cruce, nu doar că i-a iertat pe cei ce l-au răstignit, dar i-a și scuzat. A spus: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”. Acesta este creștinismul, acestea ar trebui să fie sentimentele care, puse în practică, ar ajuta mult societatea.
În acest an este a 30-a comemorare a morții lui Georges Bernanos, mare scriitor catolic. Una dintre operele sale cele mai cunoscute este „Dialogurile carmelitanelor”. A fost publicată la un an de la moartea sa. El o pregătise lucrând pe o povestire a scriitoarei germane Gertrud von Le Fort. O pregătise pentru teatru.
Și la teatru a mers. A fost pusă pe muzică și apoi proiectată pe ecrane în lumea întreagă. Foarte cunoscută. Faptul în sine era însă istoric. Pius al X-lea, în 1906, chiar aici la Roma le-a beatificat pe cele șaisprezece carmelitane din Compiègne, martire din timpul Revoluției franceze. În timpul procesului s-a auzit condamnarea: „la moarte pentru fanatism”. Iar una dintre ele, în simplitatea ei, a întrebat: „Domnule judecător, vă rog, ce înseamnă fanatism?”, iar judecătorul: „e apartenența voastră tâmpită la religie”. „Oh, suorilor!, a spus atunci sora, ați auzit, ne condamnă pentru atașamentul nostru față de credință. Ce fericire să mori pentru Isus Cristos!”. Au fost scoase din închisoarea Consiergeriei, le-au urcat în căruța morții, pe drum au cântat cântece religioase; ajunse la podiumul ghilotinei, una după alta au îngenuncheat în fața superioarei și au reînnoit votul de ascultare. Apoi au intonat „Veni Creator”; cântul, însă, a devenit tot mai slab, în timp ce capetele sărmanelor surori, unul după altul, cădeau sub ghilotină. Rămase ultima superioara, Sora Tereza a Sf. Augustin; iar ultimele ei cuvinte au fost acestea: „Iubirea va fi mereu învingătoare, iubirea poate totul”. Iată cuvântul potrivit, nu violenţa poate totul, ci iubirea poate totul.
Să-i cerem Domnului harul ca un nou val de iubire faţă de aproapele să cuprindă această sărmană lume.
© Copyright 1978 – Libreria Editrice Vaticana, www.vatican.va
© Traducere în limba română de Cristina Grigore
