de Stefania FALASCA*
„Am luat act cu atenție de punctele de convergență atinse în timpul întâlnirii, așa cum ne-ați indicat în detaliu, care privesc atât planul general de pace pentru Orientul Mijlociu, cât și viitorul tratat de pace dintre Egipt și Israel”. Este anul 1978 când Ioan Paul I semnează, în josul paginii, cu aceste cuvinte scrisoarea adresată președintelui Statelor Unite Jimmy Carter cu ocazia încheierii, la Camp David, a negocierilor de pace din Orientul Mijlociu. „Fiţi sigur – încheia Papa Luciani – că Sfântul Scaun va continua, ca şi în trecutul, să urmărească cu mare interes eforturile pentru atingerea acestui obiectiv”. Scrisoarea, „From the Vatican, September 21, 1978”, confirmă procesul de sprijin acordat de luciani negocierilor de la Camp David, care constituie firul conductor al eforturilor pentru pace din întregul său pontificat. Pe 17 septembrie, președintele Carter a fost cel care i-a scris lui Ioan Paul I pentru a-l informa despre rezultatele obținute, declarând că a primit „o mare inspirație din rugăciunile dumneavoastră pentru summitul Camp David și pentru pace în Orientul Mijlociu”, așa cum atestă Nota secretă a Secretariatului de Stat al Statelor Unite ale Americii către Ambasada Americană din Roma, din 18 septembrie 1978, obținută și păstrată în copie în Arhivele Postulaturii, la Fundația vaticană Ioan Paul I.
Pe parcursul scurtului pontificat al lui Ioan Paul I, activitatea de promovare a păcii, misiunea de a promova reconcilierea și fraternitatea între popoare, invitând la colaborare pentru „tutelarea și sporirea păcii în această lume tulbure” este o prioritate. Ba mai mult, , este unul dintre cele șase „vrem” din mesajul Urbi et orbi rostit a doua zi după alegerea sa, pe 27 august 1978. „Volumus” transformat în program al pontificatului care ne poate face să reflectăm asupra actualității relevante a mesajului său: „Vrem să favorizăm toate inițiativele bune și demne de laudă care pot tutela și spori pacea în această lume tulbure: chemându-i la colaborare pe toți… astfel încât să poată stăvili, în interiorul națiunilor, violența oarbă care distruge și seamănă ruină și doliu, și, în viața internațională, să poată conduce oamenii la înțelegere reciprocă, la eforturi comune care să favorizeze progresul social”.
Prioritatea păcii apare în mod clar și în discursul adresat Corpului Diplomatic, ținut la 31 august 1978, în care Ioan Paul I, eliberându-se de prezumțiile protagonismului geopolitic, definește exact natura și particularitatea acțiunii diplomatice a Sfântului Scaun, care decurge dintr-o perspectivă a credinței.
Aceeași perspectivă ca cea a lui Paul al VI-lea, care a acționat neîntrerupt și curajos pentru pace, sub auspiciile Evangheliei. Dacă, urmând linia enciclicei Pacem in terris Conciliul aprofundase un concept mai intens la păcii, cu Paul al VI-lea, acțiunea de susținere a păcii cu orice efort și fără a neglija niciun mijloc, oricât de dificili și nemaiauzit, constituie o practică uzuală în diplomația pontificală. Din momentul în care și-a început pontificatul, Paul al VI-lea nu a încetat să sporească apelurile, mesajele și discursurile în favoarea acestei cauze preeminente, tocmai printr-o acțiune menită să sprijine pacea cu orice efort. Din voinţa sa, în fiecare primă zi din ianuarie, catolicii sărbătoresc Ziua mondială a păcii. Luciani vorbește inclusiv ca patriarh al Veneției de spre aceasta, amintind că pacea nu izvorăște niciodată din război și nu ezită să respingă comerțul cu arme: „Fabricarea, vânzarea și cumpărarea de arme convenționale este de-a dreptul scandaloasă. Statele creștine și deja bogate vor să devină și mai bogate, vânzând arme… pentru că marea piață a războiului este întotdeauna pregătită pentru orice tranzacție”, afirma citând Populorum progressio, ca și atunci când citează, în același scop, un articol din „LʻOsservatore della Domenica” din 17 mai 1977, în care apare o listă de companii și cifre de afaceri ale acestei piețe, pe lângă „suma destinată livrărilor ascunse”. Şi preluând tot din enciclica montiniană în omilia de Rusalii din iunie 1978, Patriarhul de atunci al Veneţiei afirmase, de asemenea, că „în situaţia actuală nu ar fi excepţional, ci normal, să constituie un fond comun mondial în favoarea celor mai defavorizate popoare, cu bani obţinuți îndeosebi prin reducerea sumelor uriaşe investite în armament”, pentru că, declara el „există risipă publică şi privată, cheltuieli făcute pentru arme care constituie un scandal intolerabil”.
A reluat aceleași motive și pe 4 septembrie, primindu-i pe cei peste o sută de reprezentanți ai misiunilor internaționale, subliniind că „inima noastră este deschisă tuturor popoarelor, tuturor culturilor și tuturor raselor” și afirmă: „Nu avem, desigur, soluții miraculoase pentru marile probleme ale lumii, putem totuși să oferim ceva foarte prețios: un spirit care să ajute la dizolvarea acestor probleme și să le plaseze în dimensiunea esențială, aceea de deschidere către valorile carității universale… pentru ca Biserica, umilă mesageră a Evangheliei către toate popoarele pământului, să poată contribui la crearea unui climat de dreptate, fraternitate și solidaritate fără de care lumea nu poate trăi”.
În timpul pontificatului, activitatea de promovare a păcii se concretizează în două circumstanțe. În scrisoarea din 20 septembrie adresată episcopilor Conferinţelor Episcopale din Argentina şi Chile, atunci când conflictul armat dintre cele două ţări, cauzat de disputa asupra frontierei izbucnite din cauza suveranităţii asupra insulelor din Canalul Beagle, părea iminentă şi a fost evitată datorită acțiunii de mediere a Sfântului Scaun. Dar, cu siguranță, tema internațională care străbate întregul pontificat este sprijinul acordat negocierilor de pace care, în perioada 5-17 septembrie, i-au văzut implicați la Camp David pe președintele american Jimmy Carter, președintele egiptean Anwar el Sadat și pe premierul israelian Menachem Begin. Deja în prima audiență generală din 6 septembrie privind umilința, Papa le ceruse celor prezenți „o intenție de rugăciune la care țin foarte mult”, iar afirmația care urmează, omisă în edițiile oficiale, deși imediat confirmată de cancelarii, face trimitere în mod clar tot la acele angajamente enumerate în Urbi et Orbi, care întrepătrund și structurează scurtul său pontificat în ce privește căutarea păcii: „În aceste momente primim un exemplu de la Camp David. Alaltăieri, Congresul american a izbucnit în aplauze, pe care le-am auzit și noi, atunci când Carter a citat cuvintele lui Isus: «Fericiți făcătorii de pace». Sper cu adevărat că aceste aplauze și aceste cuvinte vor pătrunde în inimile tuturor creștinilor, mai ales noastre, ale catolicilor, și ne vor face cu adevărat făuritori ai păcii și truditori pentru pace”.
„Aceste negocieri deschid calea pentru o pace dreaptă şi deplină. Dreaptă – a declarat în mod semnificativ –, adică spre mulțumirea tuturor părților implicate în conflict. Deplină, fără a lăsa nicio chestiune nerezolvată: problema palestinienilor, securitatea Israelului, orașul sfânt al Ierusalimului”. Sprijinul pentru summit a fost notat imediat de diplomaţia americană şi interpretat în lumina întâlnirii precedente a Papei cu vicepreşedintele W. J. Mondale, așa cum atestă însemnările confidențiale ale Departamentului de Stat al SUA, ale căror copii le deținem.
Cu toate acestea, abia pe 10 septembrie Luciani vorbește pe larg despre summit, dedicând reușitei acestui rugăciunea duminicală Îngerul Domnului (cel faimos, în care spune că „Dumnezeu este Tatăl, ba mai mult e mamă”) în care subliniază că cei trei președinți – Carter, Sadat și Begin – s-au rugat pentru reușita negocierilor: „Am fost foarte impresionat că cei trei președinți au vrut să-și exprime public speranța în Domnul, prin rugăciune”. Cei trei lideri ceruseră în mod expres popoarelor să se roage împreună cu ei „pentru ca pacea şi dreptatea să răsară din aceste negocieri”, iar, urmând cursul urgent al istoriei, pe linia declarației Nostra Aetate, Ioan Paul I citează Coranul împreună cu Sfânta Scriptură. Despre această intervenție înainte de Îngerul Domnului există două însemnări autografe scrise de Ioan Paul I în agenda personală și care atestă și grija cu care obișnuia să pregătească fiecare discurs pronunțat vorbind liber. Susținerea din partea Papei a fost din nou notată de canalele diplomației. Câteva zile mai târziu, pe 17 septembrie, după treisprezece zile de negocieri intense și dramatice, care au dat în mod repetat impresia că nu se vor rezolva în mod pozitiv, summitul a luat sfârșit prin semnarea la Washington a unui cadru de pace în Orientul Mijlociu și un cadru pentru încheierea unui tratat de pace între Egipt și Israel.
Rostind programul pontificatului său în discursul Urbi et Orbi, Papa Luciani a spus: „Ne gândim într-un mod deosebit la țara chinuită a Libanului, la situația Țării lui Isus… Suntem cu toții dedicați pentru aducerea omenirii la o dreptate tot mai mare, la o pace mai stabilă, la o cooperare mai loială; și, de aceea, îi invităm și îi rugăm fierbinte pe toți – de la cele mai simple organizații sociale care formează țesătura ce leagă națiunile, până la autoritățile responsabile de fiecare popor în parte – să devină instrumente eficiente și responsabile pentru o nouă ordine, mai sănătoase și mai dreaptă”. Și a continuat: „Un răsărit al speranței strălucește asupra lumii, chiar dacă o pătură neagră cu sclipiri sinistre de ură, sânge și război pare să o întunece. Umilul vicar al lui Cristos… este gata să se pună cu totul în slujba Bisericii şi a societăţii civile, fără deosebire de rasă sau gândire, ca să poată răsări pentru omenire o zi mai senină. Numai Cristos va putea face așa încât să strălucească lumina care nu cunoaşte apus, pentru că El este «soarele dreptății»; dar El aşteaptă, totodată, şi efortul tuturor; al nostru nu va lipsi cu siguranţă”.
În această perspectivă, astăzi, ca şi atunci, ceea ce se întâmplă la Scaunul Apostolic interesează întreaga lume. Ba chiar, acea lume care nu se aşteaptă la programe politice de la Biserică, nici la o alegere de blocuri sau frontiere, ci la curajul prudenţei, la parezia de a le vorbi celor puternici cu forţa credinţei, a sfinţeniei, a rugăciunii. Armele care contează cel mai mult. Singurele arme într-o epocă care și astăzi, sub delirul puterii, ba mai mult, sub eliminarea oricărui drept, nu poate ascunde o sete nețărmurită de dreptate și pace. Despre aceste arme ne-a oferit o mărturie de neșters modul de a conduce al fericitului episcop al Romei Albino Luciani – Ioan Paul I.
L’Osservatore Romano, 12 noiembrie 2025
[Text original, în italiană (v. aici). Traducere în limba română de Cristina Grigore]
_________________________
* Autoarea este vicepreședinta Fundației vaticane Ioan Paul I și postulatoarea Cauzei de canonizare a Fer. Ioan Paul I, papă.
