de Loris Serafini*
În cele câteva zile ale pontificatului său, Papa Luciani a avut o contribuție semnificativă în ce privește diferitele relații internaționale, inclusiv în cele cu Orientul Mijlociu.
Valoarea pontificatului foarte scurt al Papei Ioan Paul I (26 august-28 septembrie 1978) a fost – după cum spunea succesorul său, Sfântul Ioan Paul al II-lea – a „invers proporțională cu durata lui”. Aceasta deoarece în puțin mai mult de o lună el a avut o contribuție semnificativă nu numai la viața Bisericii, ci și în ce privește diferitele relații internaționale, inclusiv la cele cu Orientul Mijlociu. În mod semnificativ, la Liturghia inaugurală din 3 septembrie 1978 erau prezenți, printre delegațiile oficiale, vicepreședintele SUA Walter Mondale, ministrul culturii și informației al Egiptului Abdel Monein el Sawi, ambasadorul Israelului Zeev y Shek și președintele Republicii Liban Elias Sarkis. A doua zi, întâmpinând delegațiile oficiale, Papa a avut o discuție personală cu Mondale și Sarkis.
Cu acea ocazie, s-a arătat foarte interesat de criza din Orientul Mijlociu și de iminentele acorduri de la Camp David, care urmau să conducă la tratatul de pace israeliano-egiptean din 26 martie 1979. Subiectul a fost reluat de el la sfârșitul primei audiențe de miercuri, 6 septembrie, cu aceste cuvinte: „… Acest conflict, care se desfășoară de mai bine de treizeci de ani pe pământul lui Isus, a provocat deja multe victime, multe suferințe, atât în rândul arabilor, cât și al israelienilor, și, ca o boală grea, a infectat țările vecine. Gândiți-vă la Liban, un Liban martirizat, devastat de repercusiunile acestei crize. De aceea aș dori să ne rugăm, împreună, pentru reușita reuniunii de la Camp David: pentru ca aceste conversații să deschidă calea către o pace justă și deplină. Justă, adică mulțumitoare pentru toate părțile implicate în conflict. Deplină, adică fără a lăsa nicio chestiune nerezolvată: problema palestinienilor, securitatea Israelului, Orașul Sfânt Ierusalim. Să-i cerem apoi Domnului, în rugăciune, să-i lumineze pe liderii tuturor popoarelor implicate, pentru ca ei să fie prevăzători și curajoși în luarea deciziilor care trebuie să aducă seninătate și pace în Țara Sfântă și în întreaga lume”.
Suveranul Pontif a reluat subiectul la Angelus, duminică, 10 septembrie: „… ar putea oare uita o mamă de propriul copil? Dar chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, Dumnezeu nu va uita niciodată de poporul său… Cu aceste sentimente vă invit să vă rugați împreună cu Papa pentru fiecare dintre noi, pentru Orientul Mijlociu, pentru Iran, pentru întreaga lume”. La 17 septembrie următor, după semnarea acordurilor de la Camp David, președintele Carter însușii i-a scris Papei, informându-l despre rezultatele obținute în urma tratativelor. Suveranul Pontif a răspuns la această scrisoare patru zile mai târziu, declarând deplina disponibilitate a sa și a Sfântului Scaun de a lucra în favoarea păcii. Și în timpul celei de-a treia audiențe de miercuri, din 20 septembrie, reflectând asupra temei speranței, a afirmat la final: „[În] aceste momente ne vine un exemplu de la Camp David. Alaltăieri [probabil că se referea la 17 septembrie, n.r.], Congresul american a izbucnit în aplauze, pe care le-am auzit și noi, atunci când Carter a citat cuvintele lui Isus „Fericiți făcătorii de pace”. Sper ca acele aplauze și cuvinte vor intra în inimile tuturor creștinilor, în special în ale noastre, ale catolicilor: ele să ne facă adevărați făuritori și împlinitori ai păcii”.
La ultimul său Angelus, pe 24 septembrie, Papa a încheiat spunând: „Iată cuvântul potrivit: nu violența poate face totul, ci iubirea poate totul. Să-i cerem Domnului harul ca un nou val de iubire să pătrundă în această sărmană lume”. După moartea sa, care a avut loc în seara zilei de 28 septembrie, patriarhul maroniților din Antiohia, Antoine Khoraiche, a declarat pentru Radio Vatican: „[Papa]… se gândea să facă o vizită specială în Liban pentru a se implica personal în restabilirea păcii între fiii acestei națiuni. El ne promisese, totodată, cu bunăvoință să ne primească din nou, înainte de întoarcerea noastră în Liban, într-o audiență privată, în care să discutăm cu Sanctitatea Sa pe tema acestei vizite”. Și ca un fel de încununare a acestor eforturi și pentru a mulțumi pentru ele, printre delegații, la funeraliile din 4 octombrie 1978 ale lui Ioan Paul I au participat mama președintelui Statelor Unite, dna Lilian Carter, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Israelului pe lângă guvernul italian, Yair Algom, ministrul de stat al Egiptului, Ali El Salmy, și ambasadorul Libanului pe lângă Sfântul Scaun, Antoine Fattal.
„Avvenire”, 28 octombrie 2025
[Text original, în italiană (v. aici). Traducere în limba română de Cristina Grigore]
_________________________
* Autorul este directorul Fundației Papa Luciani din Canale d’Agordo, Italia, și membru în Comitetul științific al Fundației vaticane Ioan Paul I.
