Beatificat de Papa Francisc pe 4 septembrie 2022, la Roma, Papa Ioan Paul I (Albino Luciani) va fi comemorat liturgic pentru prima oară ca fericit sâmbătă, 26 august 2023, zi care marchează aniversarea alegerii ca papă a lui Albino Luciani.

La propunerea Asociației Papa Luciani, din cadrul Arhidiecezei de București, pe 26 august, la ora 9.00, în Catedrala Sf. Iosif din București se va celebra o Sf. Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop mitropolit de București. Celebrarea va avea loc în prezența relicvei Fericitului Ioan Paul I, pe care Arhidieceza de București a primit-o recent de la Postulatura Cauzei de canonizare a fericitului papă. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel va da binecuvântarea finală cu relicva Fericitului Papă Ioan Paul I, care apoi va putea fi venerată de credincioși.

Relicva constă într-un fragment din veșmântul Papei Ioan Paul I și este însoțită de un certificat semnat de mons. Renato Marangoni, Episcop de Belluno-Feltre – dieceza de origine a lui Albino Luciani –, care îi atestă autenticitatea și autorizează expunerea ei spre venerarea credincioșilor.

Pentru comemorarea liturgică (facultativă) a Fericitului Ioan Paul I, papă, Dieceza de Belluno-Feltre a publicat textele specifice, aprobate de Dicasterul pentru cultul divin și disciplina sacramentelor din cadrul Curiei Romane. Traducerea în limba română a textelor, realizată de Asociația Papa Luciani, a fost aprobată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop mitropolit de București. Textele – pentru celebrarea Sf. Liturghii și pentru Oficiul Lecturilor – sunt disponibile online pe site-ul dedicat Papei Luciani (v. aici).

Show Buttons
Hide Buttons