Într-o scrisoare adresată în mai 1964 preoților săi, Albino Luciani – pe atunci Episcop de Vittorio Veneto – amintea că în acel an tema zilei de rugăciune pentru sfințirea preoților era „A-l imita pe Isus Bunul Păstor” – o temă pe care o considera sugestivă și încurajatoare. „Pe de o parte – explica el –, înseamnă ca, asemenea lui Isus Bunul Păstor, să nu pierdem timpul și să nu căutăm altceva decât sufletele; pe de altă parte, tot asemenea lui, să fim «blânzi și smeriți cu inima»”.
Referindu-se apoi la faptul că societatea din timpul său traversa o criză morală – lucru pe care îl constatăm și noi în societatea în care trăim astăzi –, Luciani spune, în continuare: „Cauzele sunt multe. Însă un lucru rămâne cert: credincioșii se vor întoarce mai ușor la Cristos, dacă vor vedea că noi, preoții, suntem cu adevărat asemănători cu Cristos și așa cum Cristos dorește să fim. Cea mai «mare predică» a noastră este o viață sfântă. Celelalte, sunt «predici mărunte», și pot să devină și mai mici, ba chiar să fie schilodite și, mai mult, chiar anihilate de o viață prea puțin conformă cu predicile”.
Zece ani mai târziu (30 mai 1974), pe când era Patriarh al Veneției, adresându-se preoților, Luciani enumera câteva metode prin care preotul îl poate imita cât mai fidel pe Domnul.
Prima metodă:
„Nu căutăm ceea ce nu cunoaștem. Nu pot conforma viața mea la viața lui Cristos, dacă nu cunosc persoana și activitatea lui. Așadar, trebuie să citesc în Biblie tot ceea ce se referă la Cristos. Și să citesc nu ca studiu, ci ca o contemplare afectuoasă. «Privind des la Domnul nostru – scrie Sfântul Francisc de Sales –, întregul nostru suflet se va umple de el; vă veți plasma acțiunile după modelul acțiunilor sale… »[1] ”.
A doua metodă:
„Să învățăm de la sfinți, care au fost cei mai pasionați imitatori ai lui Cristos. Asemenea, Sfântului Paul, și primii creștini credeau că Cristos trebuia imitat; în martiriul Sfântului Ștefan, ei au văzut o repetare a morții lui Isus. (…)
Mai târziu, Sfântul Ioan Crisostom va spune că Tatăl l-a dat pe Fiul său ca model omenirii, ca pe un atlet generos și superior tuturor[2]. Iar Cristos este conștient de acest lucru și de acord. «Iată de ce – continuă Crisostom – Cristos ne spune ce să facem și, în același timp, începe el însuși să pună în practică»[3]. (…) Sfântul Augustin spune: Totul se reduce la urmarea lui Cristos. Și adaugă: Cristos este un conducător care ne conduce în luptă, dar ne și insuflă curaj în bătălie”.
Episcopul continuă omilia dându-i ca exemplu pe Sf. Bernard, pe Sf. Bonaventura, pe Charles de Foucauld. Și încheie citând un confrate italian: «Tuturor le place ca preotul să fie preot mereu și în orice loc; multora le displace când se întâmplă contrariul. Preoția, afirmată în orice circumstanță, devine pentru preot o armă de apărare și de cucerire: de apărare a sa, de cucerire a celorlalți»[4].
Dar Albino Luciani nu doar le recomanda preoților săi să trăiască ceea ce predică, ci a trăit el însuși ceea ce a predicat.
Ridicându-l la cinstea altarelor, Biserica îl propune pe Albino Luciani ca model de trăire a credinței, și, totodată, ca model pentru preoți.
La Liturghia beatificării, pe 4 septembrie 2022, Papa Francisc spunea că Luciani „a trăit în bucuria Evangheliei, fără compromisuri, iubind până la sfârșit. A întruchipat sărăcia ucenicului, care nu înseamnă doar detașare de bunurile materiale, ci mai ales învingerea tentației de a pune propriul eu în centru și de a căuta propria mărire. Dimpotrivă, urmând exemplul lui Isus, a fost păstor blând și umil. Se considera pe sine asemenea prafului pe care Dumnezeu s-a învrednicit să scrie[5]”.
„Cu surâsul său – a spus Papa Francisc în încheiere –, Papa Luciani a reușit să ne transmită bunătatea Domnului. (…) Să-i cerem să ne dobândească „surâsul sufletului”. (…) Și să o facem cu cuvintele cu care el se ruga în mod obișnuit: «Doamne, ia-mă așa cum sunt, cu defectele mele, cu lipsurile mele, dar fă să devin așa cum tu dorești»”. Amin.
_______________________
Text și traduceri: Cristina Grigore
Note:
[1] Filotea, II, 1.
[2] Homilia in epistulam ad Hebraeos, 5,4: PG, 65, col. 51.
[3] Cf. PG, 51, col. 38.
[4] G. Muccin, Lettera della quaresima, 1950.
[5] cfr A. Luciani/Giovanni Paolo I, Opera omnia, Padova 1988, vol. II, 11.
